Curajoşi precum nişte copii

Începuturile unor lucruri îţi dau o emoţie, una care te aseamănă cu un copil.

Un copil nu știe nimic dar este dispus sa înveţe. Nu ştie nici ce il aşteapta dar asta nu îl sperie. Îi spuneam fiicei mele: nu cobori scarile încă, nu alerga atât de repede, nu încerca să te caţeri că eşti prea mică dar de la o vreme am realizat că până la urmă acesta este procesul de învăţare. Toate lucrurile sunt noi pentru un copil şi nimic nu îl sperie.

Dacă un matur ar încerca să explice unui copil: vezi tu bebeluşule te aşteaptă un drum greu din care tu nu ştii chiar nimic. Nu ştii să umbli şi va trebui să cazi de sute de ori până să înveţi. Nu ştii să alergi dar asta nu te împiedică să încerci de fiecare dată. Va trebui să înveţi să mănânci singur, asta înseamnă sute de încercări şi eşuări. După o vreme vei încerca sa te îmbraci singur pentru că noi vom considera ca eşti prea mic pentru asta dar tu vei încerca pana vei apărea odată îmbrăcat fără să fi ajutat. Vei creste şi va trebui sa înveţi fel şi fel de lucruri, de la a trece strada până la lucruri mari din care sa câstigi o pâine.

Dacă bebeluşul ar auzi ce îl aşteaptă cred ca nu ar mai vrea sa crească. Dar micuţul, cu o putere şi o forţă lăuntrică, e dispus sa înfrunte totul.

Oh, de am avea puterea unui copil. Puterea unui copil al lui Dumnezeu.

Ne pierdem curajul când nu ştim ce ne aşteaptă, când lucrurile pe care le consideram sigure nu mai sunt, când oamenii în care iţi puneai încrederea te dezamagesc.

Un lucru vă spun: nu putem să ne oprim.

Copiii care încetează să lupte ajung ceea ce medicii numesc: „retarzi”.

Pavel în mijlocul dezamăgirilor din partea fraţilor şi bătăilor primite de la iudei, spune ca şi un copil:

Fraţilor eu fac un singur lucru; uitând ce este în urma mea mă arunc înainte. Filipeni 3:12-14

Fie ca în acest început să fim precum nişte copii.